Tradiţia şi adevărul ca Persoană joi, Aug 7 2008

Tradiţia şi adevărul ca Persoană

O scrisoare a Ieromonahului Serafim Rose către un căutător în cele duhovniceşti

Dragă Ken,

Solomonia (Rhonda) mi-a împărtăşit ultima ta scrisoare către ea şi, citindu-o, am simţit un duh asemănător mie, pentru care n’ar fi zadarnic un cuvânt din parte-mi.

Se întâmplă că Rene Guenon a reprezentat pentru mine o înrâurire de căpătâi în formarea vederilor intelectuale (lăsând la o parte creştinismul orthodox). I-am citit şi i-am cercetat cu înflăcărare toate cărţile pe care le-am putut găsi; datorită înrâuririi sale, am început să studiez limba Chineză veche, hotărându-mă să fac pentru tradiţia spirituală Chinezească ceea ce făcuse el pentru cea Hindusă; am izbutit chiar să cunosc şi să studiez împreună cu un reprezentant adevărat al tradiţiei Chineze [Gi-ming Şien], şi am înţeles pe deplin ce vroia [Guenon] să zică cu deosebirea dintre astfel de dascăli adevăraţi şi simplii „profesori” care predau în universităţi.

Rene Guenon a fost cel ce m’a învăţat să caut şi să iubesc Adevărul mai presus de toate, şi să nu mă mulţumesc cu nimic altceva; acest lucru m’a adus, în cele din urmă, la Biserica Orthodoxă. Poate îţi va fi de folos un cuvânt despre experienţa avută.

Vreme de ani, mă mulţumeam să fiu în cercetările mele „mai presus de toate tradiţiile”, dar cumva credincios lor; m’am adâncit în tradiţia Chinezească doar pentru că nimeni n’o înfăţişase Apusului dintr’o perspectivă pe deplin tradiţională. Când am vizitat o biserică orthodoxă, era doar pentru a vedea o altă „tradiţie” – ştiind că Guenon (sau unul din discipolii săi) descrisese Orthodoxia drept cea mai autentică dintre tradiţiile creştine.

Cu toate acestea, când am intrat pentru întâia oară într’o biserică orthodoxă (o biserică Rusească din San Francisco), mi s’a întâmplat ceva ce nu mai încercasem în nici un templu Buddhist sau din Orientul Îndepărtat; ceva mi-a spus în inimă că sânt „acasă”, că toată căutarea mea luase sfârşit. N’am ştiut cu adevărat ce înseamnă aceasta, căci slujba îmi era destul de străină şi într’o limbă necunoscută. Am început să iau parte mai des la slujbele orthodoxe, învăţând treptat graiul şi obiceiurile, dar păstrându-mi încă toate ideile fundamental guenoniene despre adevărul tuturor tradiţiilor spirituale.

Luând, însă, contact cu Orthodoxia şi cu orthodocşii, o idee nouă a început să-mi străbată cugetul: că adevărul nu era doar un concept abstract, căutat şi cunoscut cu mintea, ci ceva personal, ba chiar o Persoană, căutată şi iubită cu inima. Aşa l-am întâlnit pe Hristos. Mulţumesc acum lui Dumnezeu că apropierea de Orthodoxie a durat câţiva ani şi n’a avut nimic de-a face cu înflăcărarea emoţională – a fost din nou înrâurirea lui Guenon, care m’a ajutat să mă adâncesc în Orthodoxie fără suişurile şi coborâşurile încercate de unii convertiţi, nepregătiţi încă pentru ceva atât de profund precum Orthodoxia. Intrarea mea în Biserica Orthodoxă a avut loc în acelaşi timp cu părăsirea lumii academice şi cu renunţarea la încercarea de a împărtăşi lumii Apusene tradiţia Chinezească. De asemenea, dascălul meu Chinez – singurul meu contact real cu tradiţia Chinezească – a părăsit San Francisco-ul la scurtă vreme după aceasta, dispărând cu totul, într’o manieră guenoniană, fără să lase nici măcar o adresă. Îmi amintesc de el cu drag, dar, după ce am ajuns orthodox, am văzut cât de mărginită era învăţătura sa: învăţăturile spirituale Chinezeşti, spunea el, vor pieri dacă comunismul va dăinui în China. Atât de firavă era acea tradiţie! Însă creştinismul ortodox pe care l-am găsit va dăinui dincolo de toate, până la sfârşitul lumii, fiindcă nu e doar ceva înmânat de la o generaţie la alta, ca toate tradiţiile; este, în acelaşi timp, înmânat omului de la Dumnezeu.

Privesc acum cu drag la Rene Guenon ca la întâiul meu învăţător autentic în Adevăr; mă rog să iei de la el doar ce e bun şi să nu laşi mărginirile sale să te înlănţuiască. Chiar şi psihologic, „înţelepciunea orientală” nu este pentru noi, cei ce sântem Apuseni trup şi sânge; creştinismul orthodox este, fără îndoială, tradiţia înmânată nouă – şi aceasta se poate vedea limpede în Europa Apuseană a primelor zece veacuri, înainte de căderea Romei din Orthodoxie. Treaba e că Orthodoxia nu e doar o „tradiţie” precum celelalte, o „înmânare” a unei înţelepciuni spirituale din trecut; este Adevărul lui Dumnezeu, aici şi acum – ne pune de îndată în legătură cu Dumnezeu, aşa cum nici o altă tradiţie nu poate face. În celelalte tradiţii nu sânt multe adevăruri – nici în tradiţiile transmise dintr’un trecut în care oamenii erau mai aproape de Dumnezeu, nici în tradiţiile descoperite în străfundul minţii lor de către oameni înzestraţi; Adevărul deplin este doar în creştinism – descoperirea de Sine a lui Dumnezeu către oameni. Voi da un singur exemplu: există şi în celelalte tradiţii învăţături privind înşelarea duhovnicească, însă nici una nu este atât de desăvârşită precum învăţătura Sfinţilor Părinţi ortodocşi; şi, lucru mai însemnat, aceste înşelări ale Celui Viclean şi firea noastră căzută sânt atât de răspândite şi atotprezente, încât nimeni nu poate scăpa decât dacă iubitorul Dumnezeu descoperit de creştinism este îndeajuns de aproape pentru a ne izbăvi. De asemenea, tradiţia Hindusă învaţă multe lucruri adevărate despre sfârşitul lui „Kali Yuga” („Veacul lui Kali”), însă cel ce „cunoaşte” aceste adevăruri doar cu mintea va fi neputincios în a se împotrivi ispitelor acelor vremi, şi mulţi dintre cei ce îl vor recunoaşte pe Antihrist (Chalmakubi) când va veni, cu toate acestea, i se vor închina – doar puterea lui Hristos din inimă va avea tăria de a i se împotrivi.

Mă rog pentru tine ca Dumnezeu să-ţi deschidă inima, şi tu însuţi să faci ce poţi pentru a‑L întâlni. Vei afla o bucurie pe care până atunci nu ţi-ai fi putut-o închipui; inima ţi se va alătura minţii în recunoaşterea adevăratului Dumnezeu, şi nici un adevăr adevărat, cunoscut vreodată, nu se va pierde. Să dea Dumnezeu!

Simte-te slobod să-mi scrii orice-ţi trece prin minte sau inimă.

Cu dragoste,

Părintele Serafim

Părintele Serafim a scris această scrisoare spre sfârşitul vieţii, adresându-se unui tânăr pe care nu-l cunoştea, dar despre care aflase că era interesat de scrierile metafizicianului Francez Rene Guenon. După cum se ştie, Guenon a fost cel ce l-a învăţat pe Părintele Serafim pentru întâia dată necesitatea unei „orthodoxii” şi a unei tradiţii. Această înţelegere l-a îndemnat să preţuiască tradiţia Chinezească, cu puternicul ei simţ de „orthodoxie”, şi pe Gi‑ming Şien ca purtător autentic al acelei tradiţii; în cele din urmă, l-a îndemnat să primească expresia tradiţională din Orthodoxie a descoperirii lui Hristos. Într’un schimb neobişnuit de idei, Părintele Serafim arată în această scrisoare cum căutarea sa după tradiţie şi „orthodoxie” i-a dat putinţa să găsească Adevărul – Care, în cele din urmă, nu e defel o tradiţie. Părintele îşi recunoaşte identitatea Apuseană şi confirmă rădăcinile creştine ale Apusului, explicând apoi că calea lui Hristos nu este neapărat Apuseană sau legată de o cultură anume.

Se vede din această scrisoare că Părintele Serafim nu cade nici în fundamentalism, nici în sincretism. Fundamentalismul religios (credinţa că orice lucru aparţinând unei tradiţii diferită de cea proprie trebuie să fie greşit) mulţumeşte minţile înguste, în vreme ce sincretismul religios (credinţa că toate tradiţiile sânt egale) mulţumeşte minţile largi. Ferindu-se de amândouă extremele, Părintele Serafim a urmat o cale deloc mulţumitoare intelectual – căci aşa este calea Adevărului. Aşa cum scria el însuşi, „când am ajuns creştin, mi-am răstignit de bunăvoie mintea, şi toate crucile pe care le port au fost pentru mine doar izvor de bucurie. N’am pierdut nimic, şi am dobândit totul.” [n. red. Engl.]

Trad.: R. H.