Fidelitate nestramutata fata de Sfanta Traditie
Un interviu cu dr. Constantine Cavarnos despre Fotios Kontoglou
Dr. Constantine Cavarnos a contribuit la cresterea spirituala si intelectuala a Bisericii in America de Nord din anii 1950. Un autor prolific, un orator cautat si un carturar respectat, dr. Cavarnos a scris si publicat peste saizeci de carti, dintre care patruzeci sunt in engleza, si preda la universitatile de varf ale Americii, printre care se afla Harvard, Wellesley, Tufts si U.N.C. Chapel Hill. In limba romana, i-a fost publicata pana acum lucrarea „Caile sfinteniei” (Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 2002).
|
Fotios Kontoglou (1895-1965)
|
DIVINE ASCENT: De-a lungul anilor, crestinii ortodocsi din America de Nord si din Grecia au ajuns sa va cunoasca prin intermediul numeroaselor carti si articole ale dvs. Cand ati inceput sa scrieti, v-ati pus in gand sa devenit un scriitor prolific?
Dr. Constantine Cavarnos: Pe vremea cand inca mai eram student la Harvard, am dobandit o puternica aspiratie spre a deveni un profesor si un scriitor prolific. Aceasta aspiratia a fost cauzata de constientizarea sporinda a profundei ignorante, a falselor invataturilor, a rautatii, violentei si a suferintei din intreaga lume. Am considerat ca iesirea din acestea este prin luminarea cu cuvantul scris si grait.
DA: Cate carti ati scris?
DC: In jur de saizeci, 70 la suta dintre ele fiind in engleza, iar restul in greaca. Dupa ce am castigat Premiul Bowdoin la Harvard, in 1947, pentru lucrarea mea Un dialog intre Bergson, Aristotel si Filologos, am fost numit profesor-vizitator in filosofie, pentru anul universitar 1947-48, pentru a studia tendintele filosofice in Grecia, Franta si Anglia. In aceasta perioada, am lucrat la teza mea de doctorat, despre Teoria clasice a relatiilor, profitand de acest subiect in urma conferintelor avute cu filosofi importanti din aceste tari. In Grecia, am purtat discutii in particular cu filosofii Voreas si Theodorakopoulos de la Universitatea din Atena; Bachelard, Schuhl si Souriau de la Sorbona, in Franta; Bertrand Russell, G. E. Moore, Gilbert Ryle de la Universitatea din Cambridge si de la Oxford. Am luat parte si la unele din cursurile si seminariile acestora. Cand m-am intors in Statele Unite, teza mi-a fost primita de catre Departamentul de Filosofie de la Harvard. Apoi, in 1949, mi s-a publicat Dialogul. Acesta a fost prima mea carte. Opt ani mai tarziu, am publicat cea de-a doua carte, la care incepusem sa lucrez din 1952, cand l-am intalnit pentru intaia data pe Fotios Kontoglou: Arta sacra bizantina.
DA: Care a fost publicata de cate ori?
DC: De trei ori. A fost publicata in greaca anul trecut, pentru prima oara, la implinirea a treizeci de ani de la moartea lui Kontoglou – ca un fel de memorial. Editura este Astir, a fratilor Alexandru si Evanghelos Papademitrou, o editura foarte prestigioasa. Cartea cuprinde peste cincizeci de planse color, cu capodopere ale iconografiei bizantine, si douazeci de planse alb-negru. Este un volum de 270 de pagini, foarte frumos tiparit, intr-un ambalaj. Este cartea mea care arata cel mai bine. Titlul ei este He Hiera Byzantine Techne.
DA: Aceasta relatie cu Kontoglou a fost cu adevarat o sursa de inspiratie pentru multe din lucrarile dvs. ulterioare, nu-i asa?
DC: Da, Diogene, filosoful atenian, se plimba cu o lampa in mana, zi si noapte. Oamenii intrebau: ce faci? El le zicea: Caut un om, o fiinta umana adevarata. Am calatorit ca profesor-vizitator din Sheldon in Grecia, in Franta si in Anglia, si nu am gasit omul pe care il cautam cu lampa. L-am aflat in 1952, in urma recomandarii unui prieten grec intalnit la Oxford – filologul Basil Laourdas. Prin 1948, scrisesem despre Kontoglou foarte entuziast, in greaca, in periodicul Elenismul de peste hotare. Kontoglou l-a vazut si i-a scris editorului o scrisoare foarte amabila. Acel articol l-a ajutat pe Kontoglou sa fie recunoscut drept un scriitor si un pictor remarcabil.
DA: De ce era Kontoglou „omul” pe care il cautati in calatoriile dvs.?
DC: Ei bine, ceea ce credeam si felul in care simteam se regasea, in mare masura, in scrierile lui Kontoglou, ca sa zic asa.
DA: Inchipuia idealurile dvs.?
DC: Ideile, idealurile, conceptiile noastre, toate coincideau. Foarte puternic. Ceea ce am aflat in Kontoglou a fost Grecia, intreaga Traditie greaca: Paradosis. Traditia nationala, traditia greaca, Ortodoxia. Toate in Kontoglou – un maestru al iconografiei, un entuziast al muzicii bizantine – toate lucrurile pe care le apreciam atat de mult se gaseau intruchipate in munca lui Kontoglou, in credintele si in gandirea sa. Daca ar trebui sa aleg un profesor dintre cei de la liceu, facultate, oamenii intalniti in diferitele tari vizitate – Kontoglou reprezinta pentru mine figura cea mai importanta.
DA: Ce-a urmat primei intalniri cu Kontoglou?
DC: Cand l-am intalnit pe Kontoglou in 1952, locuia impreuna cu sotia sa intr-un garaj pe care o familie bogata li-l daduse, deoarece a fost silit sa isi vanda casa pentru a putea supravietui in timpul ocupatiei germane. Impreuna cu Kontoglou, m-am perindat pe la bisericile pe care le decorase cu icoane murale si pe lemn. Apoi am mers, impreuna cu editorul sau Alexander Papademetriou, la manastirea Parintelui Filoteu Zervakos, Longovarda, din insula Paros. Kontoglou si Papademitrou obisnuiau sa mearga la Zervakos sa se spovedeasca. O figura remarcabila m-a calauzit catre alte doua. Mi-am gasit mentorul, Kontoglou, si el m-a prezentat viitorului meu editor, Papademetriou, si unei mari figuri duhovnicesti, fericitul Staret Filoteu Zervakos. Editura lui Papademetriou, Astir, a devenit si a ramas principalul meu editor grec.
DA: Interesul dvs. fata de Sfantul Munte provine tot din aceste relatii?
DC: Am mers in Sfantul Munte pentru a studia arta, viata si gandirea de acolo. Legat de aceasta arta, am predat un curs de estetica, adica de filosofie a frumusetii si a artelor frumoase, la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill. Aveam nevoie de diapozitive, si am imprumutat multe din colectia profesorului de istorie a artei de acolo. Insa el nu avea nici unul privitor la arta bizantina, care ma interesa profund. Asa ca am mers in Muntele Athos, inarmat cu aparatul meu de filmat, cu o camera de luat vederi si cu un tripod, realizand un numar considerabil de fotografii. Cand m-am intors in Atena, am petrecut multe ore pe Acropole, studiind arhitectura Partenonului si fotografiindu-l. Astfel am alcatuit o colectie buna de diapozitive pentru cursul meu de estetica. Apoi am purces tot mai in profunzime in Traditia bizantina, prin Kontoglou si sfintii Parinti ai Bisericii. Intre 1957-59, am primit o bursa Fulbright ca cercetator in gandirea greaca moderna. A fost o perioada foarte productiva. Aproape in fiecare Duminica mergeam sa-l vad pe Kontoglou acasa la el, si sa vorbesc cu el, iar el ma purta prin bisericile pe care le decorase. Relatia mea cu Kontoglou a fost una foarte apropiata, foarte importanta.
DA: A fost precum un parinte duhovnicesc?
DC: Parinte duhovnicesc, da. Pentru mine, a fost ceea ce rusii numesc un Staret. Era foarte deschis. Il puteam suna oricand acasa, si el se deschidea, si vorbeam, iar uneori mancam impreuna. Sotia sa ni se alatura. O atmosfera foarte prietenoasa. Usa era intotdeauna deschisa. Si uneori oameni importanti veneau Duminica sa vorbeasca cu dansul. Am cunoscut pe aceasta cale multi oameni buni: pictori, scriitori, profesori, clerici, calugari.
DA: Ati putea enunta pe scurt principiul pe care s-a bazat aceasta relatie si ce lucru de capatai v-a transmis?
DC: A inceput cu interesul pe care il aveam fata de estetica artei bizantine, ca parte a cursului pe care il predam in vremea aceea. Am dorit, inainte de toate, cunoastere si Kontoglou a fost cel mai bun profesor pe care l-am gasit. Apoi s-a extins la muzica, deoarece Kontoglou scrisese despre muzica bizantina si era un expert in cantari. Uneori chema acasa psalti excelenti, ca sa ii pot inregistra cantand – doar pentru mine! Unii dintre psaltii de varf ai Greciei au raspuns invitatiei lui Kontoglou. Astfel s-au dezvoltat o multime de lucruri. Am intalnit pe multi altii, prin intermediul lui Kontoglou, caci era cunoscut de majoritatea celor importanti. De asemenea, mi-a pus la dispozitie tot ceea ce scrisese in carti, enciclopedii, ziare si reviste. Imi spunea uneori sa ma duc intr-un loc sau altul ca sa gasesc alte articole. Asa ca Kontoglou m-a ajutat foarte mult sa adun materialul pentru „Arta sacra bizantina”.
DA: De unde credeti ca a primit comoara care v-a dat-o si dvs.? Unde a descoperit-o?
DC: As zice ca la inceput i-a datorat mult lui Stefanos Kontoglou, unchiul sau, ce era calugar. Kontoglou s-a nascut in Asia Mica, in orasul Kidoniai, alaturi de Lesvos, de unde ma trag eu. Unchiul sau era egumenul Manastirii Hagia Paraskevi (Sfintei Parascheva, n.t.), in afara Kidoniai-ului.
DA: Aceasta a fost cea dintai inspiratie a lui Fotios Kontoglou, un unchi calugar?
DC: Da, asa a invatat sa cante, de la unchiul sau. Si tot asa a invatat sa citeasca cartile sfinte ale Bisericii. A primit o educatie monahala, alaturi de unchiul sau. A urmat si una dintre cele mai bune scoli grecesti ale vremii, o scoala de studii superioare din Kidoniai. Aveau un program foarte solid de studii si formare a caracterului.
DA: Cum ati descrie principiile primare pe baza carora lucra Kontoglou? Care sunt principiile de viata sau valorile sale fundamentale?
DC: Radacinile sale se gasesc in Biserica si Credinta Ortodoxa, impreuna cu artele ei sacre, indeosebi iconografia si cantarile bizantine. Citea multe carti religioase. A mers si la Paris ca sa studieze arta, sa mearga la galeriile de arta, sa faca copii, si altele asemenea. Inainte de aceasta, a mers din Kidoniai la Atena sa studieze la Scoala de Arte Frumoase, pentru un an sau doi. Educatia sa artistica a avut o natura destul de seculara, deoarece arta bizantina, in acea vreme, era dispretuita atat in Atena, la Scoala de Arte Frumoase, cat si in Europa. El a fost bine educat in acea traditie; cunostea pictorii Renasterii si putea vorbi elevat despre ei. Apoi s-a intors in Kidoniai si a invatat istoria artei si limba franceza la liceul unei fete. In 1922, turcii i-au omorat sau expulzat pe toti grecii din Asia Mica. A plecat inainte ca turcii sa apuce sa il omoare, si a mers in Lesvos cu barca, impreuna cu membrii familiei sale care supravietuisera. Era un refugiat ce nu avea nimic, in afara de ce reusise sa care. A avut mare grija sa isi ia icoanele. Le-a tinut cu el, acasa, pana in ultima sa zi de viata. Era niste icoane foarte vechi, traditionale, care au ajuns la familia sa de la manastirea Hagia Paraskevi.
DA: Spuneati intr-un articol scris imediat dupa moartea sa ca in introducerea la Pedro Cazas a expus cateva idei fundamentale asupra artelor, carora li s-a supus mereu.
DC: Pe baza acelei introduceri si a celor spuse in cea de-a doua sa carte, Vasanta, am scris un articol despre acele idei.
DA: Ne puteti prezenta cateva dintre ele?
DC: Punea accent puternic pe limpezimea si simplitatea stilului, pe sinceritate si vigoare. Acestea erau principiile sale de capatai pentru o scriere buna. Accepta zicala franceza ce spune: „Stilul e un om”, adica ca stilul este expresia caracterului unui om, a resurselor sale launtrice. Credea aceasta cu tarie si remarca ca multora dintre scrierile publicate de catre altii le lipsea vigoarea. Scrierile sale aveau vigoarea expresiei, deoarece era un om cu un caracter puternic. Credea ca scenei contemporane ii lipsea aceasta. Scriitorii cei vechi le aveau: limpezime, simplitate, sinceritate, vigoare, o buna oranduiala – nu lucruri asezate degraba laolalta, scrise destramat. Mai sustinea si ca toate cele scrise trebuie sa cuprinda si sa comunice o intelepciune din partea autorului catre cititor.
DA: De unde spunea ca provine indeosebi intelepciunea?De unde ar putea un scriitor dobandi aceasta intelepciune?
DC: Prin intermediul unei educatii bune si al lecturilor ample. Credea in cunoasterea enciclopedica, a sti cate ceva din toate. Sa stii cate ceva despre istorie, geografie, despre scriitorii din afara Greciei, despre propria traditie culturala, traditia Bizantina si stravechea cultura greaca. Toate acestea erau cuprinse in cunoasterea enciclopedica a lui Kontoglou. A acumulat intreaga cultura si traditie a Greciei – de la stravechii poeti, legislatori, filosofi, la bizantini, la eroii Revolutiei Grecesti de la 1821, pana la contemporani. Ii admira pe oamenii ce au dovedit eroism. Aceasta admiratie era una foarte puternica, launtrica. Ea s-a deplasat inspre admiratia fata de mucenicii si ascetii crestini. Persoanele cele mai eroice erau pentru dansul marii mucenici si marii asceti. Duhul eroic este parte a Traditiei Culturale Grecesti nedespartite: sunt eroii lui Homer, cei de la Maraton, Mucenicii Timpurii si Noii Mucenici. Eroismul a inceput ca un fel de eroism moral si s-a tranformat intr-un eroism spiritual. Acest lucru este unul pentru care Kontoglou traia, si se vadeste in cuvintele sale.
DA: Ce credeti ca ar spune Fotios Kontoglou astazi despre ce s-a petrecut cu sistemul nostru educational? Era foarte educat si cunoastea bine multe subiecte.
DC: Kontoglou ar fi spus ca sistemul nostru educational s-a despartit de clasici si de crestinism. El insusi stia limba greaca in toate formele ei istorice: cea veche, cea elenistica, cea patristica, cea moderna – atat cele puriste, cat si demotice (elevate si populare, n.tr.). In scrierile sale veti gasi multe citate din vechii scriitori greci, din Sfanta Scriptura, din imnurile Bisericii Ortodoxe, din sfintii Parinti ai Bisericii. A avut acces la toate aceste comori deoarece cunostea limba in care au fost scrise. Cunostea bine, de asemenea, si franceza si a citit Cugetarile lui Pascal, care apara religia crestina, si editiile franceze ale Fratilor Karamazov de Dostoievski – alt clasic crestin, ca si alti scriitori crestini importanti, precum Leonid Uspenski si Vladimir Losski.
|
Autoportret al lui Fotios Kontoglou
|
DA: De ce credeti ca s-a despartit de curentul care se forma in Grecia la acea vreme? Si-a urmat propria cale si a vorbit impotriva modernismului, nu-i asa?
DC: Ce s-a petrecut cu faimosii intelectuali si scriitori greci ai perioadei recente, precum Kazantzakis, Sikelianos si Seferis, a fost ca le lipsea cea mai importanta dimensiune a culturii greci, si anume Ortodoxia. Nu i-au asimilat pe Parintii si Sfintii Bisericii Ortodoxe Bizantine. Kontoglou a avut un contact strans cu dimensiunile spirituale ale elenismului, pe care ei le pierdusera. El a avut acea continuitate inauntrul sau, cuprinzand toate comorile traditiei culturale grecesti, religioase si seculare.
DA: Credeti ca un scriitor contemporan ce ar incerca sa scrie un roman inspirat de traditia ortodoxa ar putea cauta catre Kontoglou ca spre un exemplu modern al unei persoane biruitoare si credincioasa in a pune laolalta toate aceste elemente, cu Ortodoxia in centru?
DC: Da. Oricum, multi scriitori ce au incercat sa il imite in limbaj si stil nu au reusit deoarece era doar o imitatie si nu izvora dinauntru, de la obarsie. Cu Kontoglou, aceasta vigoare a expresiei, sinceritatea, aprecierea comorilor traditiei grecesti nu erau doar o imitatie, ci erau reale, el le traia. Alt scriitor ar putea incerca sa imite un aspect stilistic al lui Kontoglou, dar nu are cu adevarat puterea pe care o are Kontoglou. Romancierul Kazantzakis a fost un mare admirator al lui Kontoglou. L-a admirat pentru stilul sau, nu pentru ce spunea sau credea, ci pentru taria exprimarii sale. Mai era admirat pentru stilul sau de scriitori precum poetul Sikelianos si romancierul Prevelakis, care s-au rupt de mostenirea bizantina. Ea reprezenta insa un lucru important pentru Kontoglou; mi-a accentuat aceasta.
Odata am aflat ca scria pentru cotidianul atenian Eleutheria. M-am abonat imediat si mi-am reinnoit abonamentul, pana la moartea sa. La o ocazie potrivita, i-am spus ca ma gandeam ca a scris de prea multe ori despre pirati si istorii legate de mare. Kontoglou mi-a zis: „Am facut aceasta, deoarece altfel ziarul nu mi-ar fi publicat articolele religioase. Ei spun ca oamenilor nu le plac articolele religioase. Dar ce se intampla, este ca citind aceste povesti, ei incep sa citeasca si scrierile mele religioase.” Admirau atat de mult stilul sau, incat au inceput sa-i citeasca si articolele religioase, doar pentru a se bucura de stilul lui Kontoglou. Iar apoi, au inceput sa absoarba si continutul religios al scrierilor lui Kontoglou.
DA: Ce ar spune Kontoglou despre unele dintre provocarile reale cu care se confrunta astazi Biserica? Ce ar avea de spus despre modernizare sau ecumenism? Cum le-a abordat el? Era unic?
DC: Am discutat acestea adesea. Am o colectie intreaga de scrisori in care discuta despre modernism si Ecumenism. Kontoglou era un om cu mintea limpede. Stia in ce credea si in ce nu credea, cu mare tarie, cu mare limpezime. Nu avea un cuget incetosat.
DA: Unii oameni ar putea spune ca era prea in alb-si-negru, si ca exista in lume si nuante de gri.
DC: Unii ar spune ca este un fanatic, un extremist, o minte-ingusta, avand o mentalitate „stilista”, si neintelegand progresul contemporan al omului.
DA: Ce raspundeti la acestea?
DC: Mentionez unele dintre aceste lucruri in cartea mea Intalniri cu Kontoglou. Nu se speria de aceste epitete. Mergea mai departe pe calea sa. Credea in ceea ce facea, si daca oamenii credeau ca greseste, nu se supara. Kontoglou nu era motivat de bani, desi ar fi putut fi fabulos de bogat, precum Picasso. Acesta a devenit foarte bogat deoarece, precum s-a exprimat Kontoglou, „Picasso a hranit turmele de suflete decazute”. Kontoglou nu a dorit sa isi jertfeasca crezul, credintele, convingerile sale doar pentru a avea succes financiar. Este un lucru foarte important.
DA: Spunea lucrurile fatis, in cotidianul atenian?
DC: Da. Ii critica pe greci pentru multele rele care s-au strecurat in mentalitatea lor. Unul dintre cele mai raspandite rele era Xenomania: iubirea excesiva si fara discernamant a lucrurilor de origine straina, precum si primirea fara critica a lor. Acest lucru se regaseste de nenumarate ori in scrierile sale. Xenomania este inca o boala larg raspandita printre greci. Este una din pricinile pentru care ei au desconsiderat mostenirea bizantina si traditia ortodoxa. Aceasta pozitie a lui Kontoglou a insemnat si o pozitie foarte critica a Apusului modern si a bisericii papale, pe care o socotea o forma foarte distorsionata de crestinism. S-a opus cu hotarare ecumenismului initiat in 1963 de catre Athenagoras, Patriarhul Constantinopolelui. Pana la capatul vietii sale, in 1965, Kontoglou a fost cea mai puternica voce impotriva ecumenismului.
DA: A existat ceva vizionar sau profetic in parerile sale privind ecumenismul?
DC: Nu as spune profetic, cu exceptia faptului ca de la ceea ce se poate zari in trecut, cineva ar putea sa prevada ce se va petrece in vremea noastra si in viitor, daca nu tinem seama de experienta trecutului. De pilda, falsa unire de la Ferrara-Florenta din secolul al 15-lea era foarte vie in mintea sa. Urmarile ei au fost distructive: dupa cativa ani Constantinopolul a cazut catre turci. Nu a fost o coincidenta; mai degraba a fost urmarea fireasca a necredinciosiei fata de Biserica. A fost parasire de care Dumnezeu, pentru apostazie.
DA: Deci a vazut o relatie directa intre apostazie si cucerirea turceasca?
DC: Da, aceasta reiese din scrierile sale. Si el a simtit ca acelasi lucru se va petrece din nou, daca vom urma tipului de ecumenism al lui Athenagoras. Rezultatul final va fi ca grecii vor ajunge marionete ale Vaticanului si isi vor pierde identitatea. Credea, de pilda, ca daca grecii ar fi primit unirea cu Roma in secolul al 15-lea in urma Pseudo-Sinodului, identitatea lor culturala si istorica, ca si credinta ortodoxa, s-ar fi pierdut cu repeziciune. A fost refuzul Sfantului Marcu al Efesului, pe care il admiram profund, cel ce a spus Nu! falsei uniri, care a salvat Grecia de la a fi dez-elenizata si de la a-si pierde caracterul national si comorile spirituale. Kontoglou a prevazut aceasta intreaga evolutie si de aceasta s-a opus cu tarie ecumenismului.
DA: Dintre contemporanii lui Fotios Kontoglou, de cine era cel mai apropiat? Cu cine a impartasit acelasi cuget?
DC: In privinta ecumenismului, au fost multi, pe care ii mentionez in cartea mea Ecumenismul examinat – si anume, parintele sau duhovnicesc, arhimandritul Filoteu Zervakos; editorul sau, Alexander Papademetriou; arhiepicopul Atenei si al intregii Grecii, Hrisostom; mitropolitul Florinei, Augustin Kantiotis; mitropolitul Argolisului, Hrisostom; egumenul Gavriil al Manastirii Dionisiu din Sfantul Munte; parintele Teoclit de la aceeasi manastire; arhimandritul Haralambie Vasilopoulos, intemeietorul Uniunii Ortodoxe Pan-elenice si al organului ei „Orthodoxos Typos”; profesorii Scolii de Teologie ai Universitatii din Atena: Panagiotis Trembelas, loannis Karmiris, Konstantinos Mouratidis si Pantelis Paschos; remarcabilul predicator Nikolaos Soteropoulos, si multi altii. Toti impartaseau si accentul pus de Kontoglou pe importanta studierii sfintilor Parinti ai Bisericii si a aderarii la Traditia Bisericii Ortodoxe.
DA: De ce credeti ca Filoteu Zervakos si Fotios Kontoglou au stat in asa-numita Biserica „a Noului Calendar”?
DC: Am explicat aceasta in volumul al 11-lea al seriei mele Sfinti Ortodocsi Moderni, care este dedicat cuviosului Filoteu Zervakos. Inca din vremea in care se zamislea ideea introducerii Noului Calendar, Parintele Filoteu a trimis scrisori de protest, zicand: „Nu! Opriti; nu faceti asa ceva”, dar nu a fost ascultat. A scris scrisori si brosuri protestand impotriva acestei inovatii, pana la vremea mortii sale. Prezicerile sale s-au dovedit a fi adevarate: spunea ca daca veti ingadui acestei inovatii sa existe, veti imparti oamenii in doua tabere ostile. Aceasta proorocie a lui Zervakos s-a implinit pe deplin. In ultimii sai ani, cand a vazut ca guvernul grec, Biserica Greciei si Patrarhia Œcumenica nu il asculta, s-a gandit sa se intoarca pur-si-simplu cu manastirea sa la vechiul calendar. Asupra acestei chestiuni, sugerez o lectura atenta a cartii mele despre Cuviosul Parinte Filoteu. Unul din monahii sai in varsta, Parintele Leontie, cu care s-a intamplat sa ma intalnesc la cativa ani inaintea mortii sale, spunea ca Parintele Filoteu era foarte hotarat sa anunte ca manastirea s-a intors la vechiul calendar. Dar a intalnit opozitia unora dintre batranii sai, in particular a Parintelui Leontie. De fiecare data cand Staretul parasea manastirea pentru a calatori ca Duhovnic, uneori vreme de saptamani, Leontie era egumenul in functie. Asa ca glasul sau conta. El a accentuat asupra faptului ca daca ar fi trecut manastirea pe vechiul calendar, atunci episcopul local ar fi intervenit de indata si i-ar fi silit sa renunte la aceasta idee, sau altceva. Acest „sau altceva” ar fi insemnat trimiterea politiei pentru a-i expulza pe calugari si a spune ca manastirea apartine episcoplui locului, de Paros si Naxos. Parintele Filoteu avea aproape o suta de ani, Parintele Leontie asemenea, si si-au inchpuit ce inseamna sa fie alungati din manastire. Ar fi fost o situatie tragica. Asa ca ce a facut Parintele Filoteu, a fost sa moara pe calendarul vechi. A invitat un duhovnic din Muntele Athos, unde se urmeaza Vechiul Calendar, pentru a sluji la ultima sa marturisire si pentru a-l ingropa.
DA: Si Fotios Kontoglou a murit alaturi de cei ce urmeaza Noul Calendar?
DC: Ei bine, Kontoglou insusi era intr-o dilema. A urmat in buna masura sfatul lui Filoteu Zervakos, de a astepta intoarcerea Bisericii Greciei la Calendarul Traditional. In anii 1960, inaintea mortii lui Kontoglou, arhiepiscop al Atenei era Hrisostom, foarte venerabil si traditionalist. L-am intervievat o data. Mi-a spus ca si-a stabilit ca una din prioritati inainte de a muri, intoarcerea Bisericii Greciei la Vechiul Calendar. Asa ca vedeti, Zervakos si Kontoglou nadajduiau ca aceasta dilema sa fie solutionata de catre el si ca va fi savarsita canonic, de catre Sfantul Sinod al Greciei. Dar nu s-a petrecut deoarece dictatura ce a venit la putere l-a inlaturat din tron pe arhiepiscopul Hrisostom si l-a instalat pe preotul palatului, Ieronim Kotsonis, un modernist si ecumenist, ca arhiepiscop al Atenei. A fost o dilema foarte incurcata, pentru ei. Ce era de facut? O dilema, precum stiti, are doua capete, si indiferent care il alegi, e rau. Kontoglou si Parintele Filoteu nadajduiau ca schimbarea sa vina de sus, de la varful Bisericii Greciei. Intre timp, Fotios s-a consolat cu ideea si si-a linistit constiinta participand la slujbe intr-o biserica din vecinatatea sa, ce urma vechiul calendar.
DA: In urma asocierii dumneavoastra de patruzeci de ani cu Fotios Kontoglou, care credeti ca este mostenirea sa, pentru noi? Ce au a ne spune astazi viata si marturia sa – indeosebi crestinilor ortodocsi din America?
DC: Fidelitate pentru Traditie. In iconografie, in muzica, in arhitectura bisericilor, in liturghia Bisericii, in toate celelate slujbe ale Bisericii, in pastrarea credintei – in toate acestea, pastrarea Sfintelor Canoane, evitarea oricarui compromis in invataturile Bisericii. Intreaga Traditie Ortodoxa trebuie pastrata in tara aceasta. Eu sunt unul dintre cei ce au incercat sa ii urmeze in lupta sa de a pastra Traditia Ortodoxa in tara aceasta. In stradania de evita toata cursele subtile, inovatiile si unirile false de orice fel, continui abordarea lui Kontoglou.
De asemenea, ii studiez si scriu despre Parintii Bisericii, indeosebi cei asceti precum Sfantul Ioan Scararul, Sfantul Simeon Noul Teolog, si cei din Filocalie. Trebuie sa continuam a-i studia, a scrie despre ei si a trai potrivit invataturilor lor. Mai este un lucru ce trebuie mentionat. Kontoglou era un mare iubitor al monahismului. Credea in viata ortodoxa monahala traditionala, contemplativa (isihasta), si nu in cea „activa”, de sorginte romano-catolica. Intr-una din lucrarile sale, spune ca trebuie sa realizam ca oriunde nu exista manastiri, duhovnicia se vestejeste, si oriunde exista viata monahala autentica si manastiri cu o traditie de evlavie profunda, Ortodoxia infloreste.
DA: Dar despre aceasta? Astazi in Ortodoxie avem numeroase discutii, si nu putine controverse, despre infatisarea preotilor si a calugarilor din Apus. Sunt cei ce vor spune ca aceasta e ceva pentru vechea tara. In America, facem altfel lucrurile, din pricina locului in care ne aflam, si situatia ne impune sa ne imbracam diferit, si ca lucrurile exterioare nu au importanta. Ce are de spus Kontoglou despre asta?
DC: Kontoglou a scris articole anume despre rasa [sutana] preotului. Era de acord ca rasa in sine nu il face pe preot. Insa ea este unul din acele lucruri, alaturi de altele, care il fac pe cineva preot sau calugar. A pus mult accent pe aceste lucruri, si ne-a oferit motive din Traditie si de bun simt pentru ca aceasta infatisare exterioara a preotului sau a calugarului sa continue a-l arata pe cleric ori pe monah ca fiind cu adevarat Ortodox.
DA: Deci, ar fi corect acest lucru? Fotios ar zice ca aceste lucruri sunt o parte integranta a Ortodoxiei, sunt expresii ale Ortodoxiei. Nu sunt caracteristici detasabile, ci sunt unite cu imaginea si simbolurile Ortodoxiei. Astfel, abandonarea aceste lucruri inseamna cumva minimalizarea Ortodoxiei.
DC: Asa este. Acum cativa ani, putini preoti ai Arhidiocezei Grecesti din aceasta tara [America, n.t.] aveau barba. Insa acum, se intampla ca preotii mai tineri sa aiba barbi, adesea scurtate, dar totusi barbi. Alaturi de ei sta un preot in varsta, un preot cu parul alb, ras la sange. Raderea barbii nu poate fi justificata spunand ca traim in America si ca barba este nepotrivita aici. Mai degraba, este destul de acceptata acum. Kontoglou era foarte ferm asupra faptului ca un preot trebuie sa aiba barba si rasa, ca identitate a sa, asa cum politistul are uniforma sa specifica, atunci cand iese pe strada. Vazandu-o, stii ca este politist.
DA: A facut Kontoglou vreodata distinctie intre asa-zisele „Traditie cu T mare si traditie cu t mic”? Un asemenea punct de vedere spune ca exista unele traditii pe taramul dogmei, invataturii si al spiritualitatii, care sunt cu desavarsire „ne-negociabile”, insa exista traditii mai mici, precum barbile sau rasa, care sunt „negociabile”. Nu trebuie sa le ai, dar le poti avea. A facut el vreodata o distinctie precum aceasta?
DC: N-a facut o astfel de deosebire. Credea ca nenumarate lucruri inrudite organic alcatuiesc Ortodoxia si ii dau identitatea. Totul este inrudit in mod organic. Despre artele Bisericii, de pilda, ar spune ca iconografia se adreseaza vazului nostru, in vreme ce muzica se adreseaza auzului nostru, insa ambele cauta sa exprime aceeasi esenta, Credinta Ortodoxa. Arhitectura isi are propriile traditii, ce pot fi recunoscute in particular in cupola, in arcul circular, si prin suprafetele folosite pentru pictura de pe ziduri, pe care alte feluri de arhitectura, precum Goticul, nu le asigura. Arhitectura bisericii Ortodoxe este un element foarte important al intregului; cu alte cuvinte, toate aceste arte sunt legate organic, desi folosesc medii diferite. Iconografia, imnografia, muzica si arhitectura traditiei bizantine incearca sa exprime acelasi lucru. Au aceeasi obarsie: toate izvorasc si sunt folosite pentru a impartasi Credinta Ortodoxa si a o face inteligibila credinciosului, prin simturi. Astfel, puteti vedea unitatea organica a artelor frumoase ale Ortodoxiei. O puteti vedea si in infatisarea preotului, a calugarului; in felul rugaciunilor si in Liturghie. Toate aceste lucruri sunt legate in mod organic unele de altele. Daca spuneti ca iconografia traditionala nu este esentiala, sau ca muzica traditionala este un lucru secundar si poate fi inlocuita de orgi si viori, in vreme ce pastreaza Ortodoxia – nu este asa! Daca eliminati lucrurile acestea, ce ramane? In curand veti incepe sa „inmuiati” dogmele din pricina minimalismului si a relativismului. Grecii au un cuvant pentru aceasta: xeftisma, „destramare”. Pantalonii ti s-au sfasiat intr-un loc, ii lasi asa, apoi ruptura se mareste. Daca nu o peticesti la timp, se va extinde tot si tot mai mult, si intregul vestmant se va ferfeniti. Deci trebuie sa-l carpesti. Daca nu iti faci timp sa indrepti orice fel de indepartare de la Traditie, mai apoi intregul lucru va incepe sa se destrame. Si aceasta s-a intamplat cu o buna parte din lumea Ortodoxa. Se destrama astfel, zicand: Acesta n-are importanta, acesta nu e esential, asta-i fara de importanta, asta-i un obicei, si asa mai departe.
DA: Kontoglou ne reaminteste sa „ramanem credinciosi Traditiei”.
DC: Da, deoarece Traditia le aseaza pe toate laolalta intr-o relatie plina de inteles, minunata, organica.
DA: Ne da viata.
DC: Ne da viata si rezolva problemele si grijile netrebuincioase care sunt create de „modernizare” si ecumenism.
DA: Kontoglou a prevazut aceste lucruri, acum 30 si mai bine de ani, iar dumnevoastra le-ati vazut in vreme ce va scriati cele saizeci de carti, in ultimele patru decenii. Ne aflam acum intr-un loc in care, poate, am coborat mai mult pe drum, decat in vremea lui Kontoglou?
DC: Desigur.
DA: Pare ca aproape suntem covarsiti de aceste inovatii, care cad precum o ploaie groaznica asupra Bisericii. Unde incepem, unde isi incep parohia si preotul munca de reparare, inainte ca intregul vestmant sa se destrame? Cum purcedem pe calea catre restaurare?
DC: As zice ca sunt mai multe lucruri cu care trebuie cineva sa se lupte. Unul din primele ar fi realizarea faptului ca aceasta destramare, aceste inovatii, sunt rodul nestiintei. Aceasta se gaseste la radacina tuturor acestor lucruri. Deci trebuie sa scriem carti, articole si scrisori care sa lumineze, asa cum a facut Kontoglou. Kontoglou a scris nenumarate scrisori. Am 90 din scrisorile sale. Cei ce au cunostiinta si intelegerea necesara trebuie sa scrie si sa invete, pentru a lumina oamenii, pentru a tamadui boala ignorantei. Librarii bine inzestrate trebuie organizate in toate parohiile si manastirile. De asemenea, trebuie tinute prelegeri lamuritoare in parohii, din vreme in vreme, indeosebi in perioada toamnei si a Postului Mare.
DA: Este un proces indelungat.
DC: Intr-adevar. Este un proces ce necesita timp si trebuie facut continuu, de cat mai multi oameni cu putinta. Celalalt factor intristator este indiferenta. Deci, oamenii cu simtire religioasa trebuie incalziti. Raceala care duce la moartea credintei trebuie izgonita. Scrieri bune, predici bune, convorbiri personale cu oamenii, sunt unele din mijloacele prin care putem savarsi aceasta. Indiferenta isi are obarsia in ignoranta. Oamenii sunt indiferenti la lucrurile pe care nu le cunosc, pe care nu le inteleg. Indiferenta vine adesea din pricina neintelegerii invataturilor Bisericii, a canoanelor sau a semnificatiei unor obiceiuri precum postul sau Rugaciunea lui Iisus.
DA: Duce, prin urmare, ignoranta la o pervertire a Credintei?
DC: Da. Credinta ajunge sa fie vazuta ca fiind asemenea magiei. Crestinismul nu e magie. Este o relatie divino-umana, ce implica rugaciune din partea noastra, rugaciunea sincera a crestinilor credinciosi, ca si alte practici duhovnicesti, inainte sa putem nadajdui la un raspuns din partea lui Dumnezeu. In mod gresit, oamenii cred ca pot dobandi binefacerile dumnezeiesti fara sa plateasca pretul spiritual pentru ele.
DA: Deci, pentru a obtine castigul Sfintei Ortodoxii, trebuie sa muncim din greu pentru a ne goli sinele si a ingadui Ortodoxiei, Traditiei si Duhului lui Dumnezeu sa se salasluiasca in noi; trebuie sa avem credinta?
DC: Aceasta este temelia. Credinta, in sensul insotirii noastre din toata inima cu invataturile si practicile cele adevarate, este temelia.
DA: In concluzie, dati-mi voie sa va intreb: pare inca a fi o mare provocare, pentru ortodocsii ravnitori, sa se ataseze traditiei datatoare de viata a Sfintilor Parinti. Astfel de oameni traiesc si constientizeaza sfanta traditie, dar poate ca nu exista pretutindeni un loc in Ortodoxia americana in care acea traditie sa fie usor accesibila. Ce putem spune cuiva aflat in aceasta situatie?
DC: Cineva trebuie sa aiba ravna si si sa caute cu staruinta un loc anume – o parohie din „lume” sau o manastire – unde se gaseste crestinismul ortodox autentic, traditional. Domnul nostru Iisus Hristos zice: „Cere, si ti se va da; cauta, si vei afla; bate, si ti se va deschide”.
* * * * *
Sufletul omului, al fiecarui om, este ceva profund si necercetat. Dar multi dintre noi nu realizeaza acest lucru. Sa credeti ca sufletul este necunoscut si nemuritor. Trupul este ceva vremelnic. Si patimile si nevoile sale impiedica sufletul de a se cunoaste pe sine. Aburii grei ce se ridica din carne innoureaza si intuneca soarele ce rasare inauntrul nostru, prin luminarea lui Dumnezeu. Cand sufletele sunt pangarite si intunecate, sunt neputincioase sa se vada pe sine ori pe altele.
—Fotios Kontoglou, din articolul „Limba cea noua”, ce a aparut in ziarul atenian Eleutheria, 19 iulie 1964, cu exact un an inaintea mortii sale, si care a fost retiparit in Erga, Vol. 6, pag. 167-170.
Acest interviu si imaginile au aparut in Divine Ascent, Vol. I, Nr. 3 & 4, pag. 33-47. Reprinted here with the kind permission of Hieromonk Jonah, editor of Divine Ascent. For subscriptions to this journal contact the Monastery of Saint John of Shanghai and SF, P.O. Box 563, Point Reyes Station, CA 94956; phone 415.663.1705, or email DivAscent@aol.com. The new subscription price is $20 per year for two 120-page issues, next issue due out in August, 1999.
